Despre ninsoare, un copac și mai mulți oameni

După ninsorile din aprilie 2017, în fața Bibliotecii Naționale, a căzut un platan. Unul viguros care a crescut mai multe decenii la rând. La două luni după ninsoare copacul încă mai era în fața  bibliotecii, răsturnat și bucățit, cu rădăcina încă vie, pe jumătate îngropată în mormanul de asfalt. Părea de nestrămutat și dornic de a rămâne în fața bibliotecii. Am trecut de nenumărate ori prin preajma lui, iar în una din zile m-am întrebat ce-ar fi dacă acest platan chiar ar rămâne acolo, valorificat și renăscut ca mobilier urban?!

 

Am lansat cu această ocazie un proiect, care să povestească despre acei copacii prăbușiți în Chișinău la sfârșit de aprilie și în același timp să ofere spațiului public o alternativă de mobilier urban realizat din trunchiului unuia din ei. Ne-am propus ca scuarul Bibliotecii Naționale „Vasile Alecsandri” și Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” să rămână în continuare mediul acelui Platan. Un mediu în care el ar continua să existe sub forma de bănci de diferite dimensiuni şi configurații, modelate în dependență de geometria pe care o are fiecare trunchi în parte. E vorba de prelucrarea de manieră sculpturală a masivului și îmbinarea acestuia cu elemente de metal, astfel încât băncile să fie dotate cu suporturi pentru carte, laptop și suport pentru biciclete, servind trecătorilor de pe strada 31 august 1989 un bun prilej pentru popas, dar și un spațiu care predispune la comunicare, interacțiune și evenimente culturale în aer liber.

 

Prin concepția de design a acestui mobilier, urmărim o abordare organică în creația de formă, îmbinând lemnul masiv (în forma sa brută ca material cald cu o mare varietate de texturi) și metalul negru  – ca element de contrast, structural și rece.

 

Inițiativa a fost de la bun început susținută de Direcția Cultură a Primăriei municipiului Chișinău, motiv pentru care vreau să îi mulțumesc în mod special Anei – Lucia Culev pentru încredere și receptivitate. Infrastructura pentru realizarea proiectului (una extrem de importantă) ne-a fost oferită de Universitatea Tehnică a Moldovei, iar Domul Rector Viorel Bostan , în afară de binevoință, vreau să îi mulțumesc pentru încurajare și deschidere, atât pentru acest proiect cât și pentru altele planificate. Fazele parcurse până acum ne-au pus în contact cu  mulți oameni și organizații, mai ales din cadrul primăriei (Direcția generală arhitectură urbanism și relații funciare, Direcția generală locativ comunală, Întreprinderea Municipală Spații verzi). Instalarea mobilierului urban în scuarul bibliotecii a fost coordonată cu aceste direcții, obținând în acest sens aviz pozitiv prin dispoziția semnată în data de 14 august, 2017.

Trebuie să recunosc faptul că această inițiativă are rădăcini mai adânci și nu s-a născut doar în circumstanțele pe care le-a creat ninsoarea din aprilie 2017, dar și din motiv că prietenii mei Lilian și Irina, de câțiva ani încoace, mă tot „tachinează” să creez ceva pentru scuarul bibliotecii și al teatrului Licurici. Au fost mai multe încercări, schițe, dar neîncântat de ele, au rămas fără continuitate, în sertar. De această dată însă, inspirația nu a trebuit căutată… a adus-o ninsoarea, iar Irina, Lilian și Smaranda, au fost foarte generoși ca să acopere o parte din bugetul valorificării acestei inspirații.

Articolul este incomplet întrucât mai avem mult de lucru, dar voi reveni și cu alte imagini pe parcurs. Se lucrează cu spor și entuziasm, iar pentru ca povestea copacului de la bibliotecă să fie, din perspectiva designului, așa precum mi-am imaginat-o, mizez mut pe sprijinul echipei alături de care, de la o zi la alta mă bucur  simțind cum încetul cu încetul, platanul „reînvie”.

 

Parteneri ai proiectului:

Direcția Cultură a primăriei mun. Chișinău
Universitatea Tehnică a Moldovei
AnyWay Travel

Biblioteca Națională a Republicii Moldova

 

Echipa:

Mihai Stamati – designer, coordonator de proiect
Pavel Obreja – sculptor
Ion Zbancă – designer
Andrei Zbancă – designer

 

Secvențe

 

 

Povestea mai pe lung

 

Am trecut de nenumărate ori prin fața Bibliotecii Naționale după ninsori  observând cât de bun obstacol este acest copac pentru mașinile care nu mai puteau parca pe trotuar, iar pe la mijloc de iunie , m-am întrebat ce-ar fi dacă acest platan chiar ar rămâne acolo, renăscut, valorificat ca mobilier urban?! A doua zi deja documentam locul, i-am făcut fotografii trunchiului, l-am chemat pe Păvălache (devenit mai apoi faimosul sculptor, autor al „controversaților” îndrăgostiți de pe strada pietonală ) ca să „punem lemnul la cale”. Am făcut niște schițe și am stabilit tehnica în care va fi realizat acest mobilier. Mai mult chiar, deja ne gândeam cât de subtil trebuie să apară undeva o inscripție care să amintească despre acel 21 aprilie cu ninsorile și pagubele sale.

 

 

În a treia zi povesteam mai multor prieteni despre intenție și așteptam cumva entuziasmat aprobarea din partea lor „Că ar fi o idee minunată” și că ei chiar ar participa financiar la realizarea ei, în cazul unei campanii de crowdfunding… Încet, dar „sigur” simțeam că e pe cale să înceapă un proiect cu esență când hop, primesc în chat câteva imagini de la Lilian, care mă întrebă: Tu chiar atât de repede te-ai apucat de lucru (mesaj pe care l-am înțeles ironic, pentru că de fapt mă mobilizez mai greu). În poze era o „brigadă” de oameni și o macara care încărcau platanul într-un  ZIL ca să-l ducă de acolo… Și în cele din urmă l-au dus….

 

 

Credeam că mi-a fost furată cea mai frumoasă intenție pe care aș fi avut-o vreodată. Știți cum e atunci când începi să coci o idee și parcă totul se aranjează, iar într-un moment dat totul dispare și nu mai ai ce aranja… Ciudă, furie, ocară, apoi vine un gram de orgoliu și îți promiți că trebuie totuși să ieși împlinit din toată poveste asta!

Mi-am zis că acest concept trebuie dus la capăt, așa că am molipsit câțiva oameni cu idea s-ăi oferim acelui platan o a doua viață și l-am urmărit (am aflat unde a fost depozitat copacul, rugând în primă fază pe cei de la Spații Verzi să-l păstreze intact).

Vrem copacul înapoi! Cam așa au sunat toate demersurile  pe care le-am depus la Direcțiile primăriei. A durat un pic până m-am dumerit cu actele,  dar toate frustrările s-au șters într-un final când printr-o dispoziție, în 14 august 2017, cu semnătură de Primar general interimar, vigurosului platan i s-a eliberat permis ca să revină acolo unde a crescut.

Următoarea provocare a fost să decidem ce facem cu 6 butuci și o rădăcină de 2 tone… Nu e chiar atât de simplu să valorifici acest material care trebuie transportat, depozitat și modelat. Ne-am dat seama în ce bucluc ne-am băgat atunci când rădăcina nu s-a lăsat ridicată cu prima macara, apoi când aceasta a îndoit bordurile remorcii și în final când aceasta a trebuit despicată pe verticală ca să putem face din ea ceea ce ne-am propus. Să desfaci în două o rădăcină de 2 tone cu diametrul în bază de 1,8 m nu e chiar același lucru cu a sparge lemne pentru foc. Și aici  mulțumim „drujbarilor„ cu drujbe de 1,5 m anvergură și celor care au inventat barosul (maiul) și penele. Câțiva litri de benzină, mai mulți litri de bere, că vorba ceea „Drujba-i drujbă, dar brânza-i cu bani”… și rădăcina a fost despicată.

 

 

Am transportat platanul în cele din urmă și ce a urmat se vede din fotografii, iar ce urmează sperăm că veți putea testa și aprecia curând… în scuarul Bibliotecii Naționale

Dincolo de experiența împărtășită despre acest proiect, aș vrea să ating o strună sensibilă a spațiului public din Chișinău. Orașul este flămând de intervenții, este nevoie de  implicare și inițiative susținute. Arta trebuie să iasă în stradă, măcar din când în când și ea trebuie văzută ca stimulator al confortului urban, ca o soluție a inovării urbane. Proiectul „Copacul de la bibliotecă”, pe lângă o poveste văzută prin prisma designului, este și un experiment, prin care cel puțin eu încerc o nouă tehnică și o nouă manieră în creația de formă. O abordare în design dusă la granița cu sculptura – muncă pe care o partajez  cu o echipă alcătuită din designeri, sculptori și ingineri. Acest proiect este și un fel de a antrena comunitatea de designeri, pe care, de ani buni, alături de colegii de la Departamentul Design Industrial și de Produs, UTM, încercăm să o creștem. Am atras în echipă proiectului și câțiva studenți în speranța că asta le va oferi curaj să acționeze și în câțiva ani comunitatea va deveni puternică, inițiative de design vor fi mai multe, iar  în acest fel mediul în care trăim va deveni mai frumos.

Vrem să instalăm aceste bănci acolo unde a crescut copacul, exact la un an distanță după ce a fost luat din scuarul bibliotecii. Cu, sau fără multă lirică, e o mică amintire despre acel fenomen din aprilie 2017, după care mulți arbori au ajuns pe foc, unii probabil mai stau și acum depozitați undeva pe stadioane. Dacă-i găsiți, încercați să le rescrieți povestea…

Share your thoughts